Nea Gheorghe, cu mâinile sale bătătorite de vreme, se așează încet pe scaunul scârțâitor din bucătăria sa luminată slab de razele dimineții. Pe masa de lemn, un ibric vechi, moștenire de familie, începe să-și arate magia. El toarnă apa cu grijă, adaugă cafeaua măcinată fin și zahărul după gust. Ochii îi strălucesc când povestește despre copilărie, despre cum mama lui pregătea cafeaua în zorii zilei, într-un ibric similar. “Cafeaua asta nu-i doar băutură, e legătură cu trecutul,” murmură el, amestecând încet….